Turul doi al alegerilor prezidențiale din Moldova a fost competitiv, libertățile fundamentale au fost respectate, însă reflectarea mediatică polarizată și retorica dură au afectat procesul, menționează observatorii internaționali
CHISINAU, 14 noiembrie 2016 – Turul doi al alegerilor prezidențiale din Moldova a fost competitiv, cu respectarea libertăților fundamentale. Campania, în care au figurat dezbateri televizate, a permis candidaților să se adreseze direct alegătorilor. Cu toate acestea, reflectarea mediatică din ce în ce mai polarizată, retorica dură și intolerantă, cazurile de abuz în continuare de resursa administrativă au afectat procesul. Reclamațiile, care în mare parte au vizat finanțarea campaniei, nu au fost soluționate într-un mod consecvent și rapid, au conchis observatorii internaționali în declarația preliminară de astăzi.
Pregătirile tehnice pentru cel de-al doilea tur de scrutin au fost gestionate, in general, cu profesionalism. Observatorii au evaluat pozitiv ziua alegerilor în ansamblul său. În pofida eforturilor depuse pentru a face față unei prezențe ridicate la vot la unele secții de votare de peste hotare, cât și la secțiile pentru alegătorii din Transnistria, mulți cetățeni nu au putut să voteze întrucât la aceste secții de votare s-au terminat buletinele de vot, se menționează în declarație.
“Agitația electorală mai intensă, în perioada premergătoare celui de-al doilea tur de scrutin, a reușit să mobilizeze un număr mai mare de alegători și a oferit cetățenilor posibilitatea de a-și exprima alegerea,” a menționat Arta Dade, coordonatorul special și conducătorul misiunii OSCE pe termen scurt. „Aceasta subliniază dorința pentru o mobilizare civică continuă și eu încurajez Președintele nou-ales să sprijine reformele necesare în vederea restaurării încrederii societății în instituțiile de stat.”
Moldova are legi adecvate pentru desfășurarea alegerilor democratice, însă ele nu reglementează aspectele esențiale cu privire la desfășurarea turului doi de scrutin, au menționat observatorii. Aceste aspecte se referă la demararea oficială a turului doi, punerea în aplicare a regulamentelor privind finanțarea campaniei, actualizarea listelor electorale, reflectarea campaniei în mass-media și examinarea la timp a reclamațiilor și contestațiilor.
“Am remarcat că în privința celui de-al doilea tur de scrutin cadrul juridic este incomplet și lasă prea mult spațiu pentru interpretări,” a spus Geir Joergen Bekkevold, șeful delegației Adunării Parlamentare a OSCE. “Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu colegii noștri din Parlamentul Moldovei pentru a soluționa aceste deficiențe și pentru a consolida legislația și procedurile electorale.”
Cel de-al doilea tur de scrutin a început lent, însă s-a intensificat odată cu apropierea zilei alegerilor, se menționează în declarație. Mass-media au constituit o platformă-cheie pentru candidați. În timp ce la posturile publice de televiziune reflectarea campaniei a fost în mare parte echilibrată, la posturile TV asociate politic a existat o tendință părtinitoare considerabilă, ceea ce a polarizat și mai mult campania electorală. Au fost utilizate tactici negative, inclusiv un limbaj sexist și stereotipuri de gen, și au fost făcute declarații cu caracter xenofob.
“În Moldova, populația și-a făcut alegerea liber, iar ziua alegerilor a fost organizată foarte bine,” a spus Elisabeth Schneider-Schneiter, șefa delegației Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. „Preocuparea noastră principală a fost nu rezultatul alegerii Președintelui, ci funcționarea procesului electoral democratic. Cu regret, îngrijorările serioase și de lungă durată apărute în primul tur de scrutin au fost observate și în cel de-al doilea tur. Un motiv de îngrijorare au reprezentat mass-media părtinitoare politic care au legături puternice cu partidele politice principale și servesc drept instrumente de propagandă. Aceste și alte probleme, dacă nu vor fi remediate eficient și la timp, vor eroda încrederea cetățenilor într-un proces electoral democratic.”
În turul doi de scrutin, supravegherea finanțării campaniei electorale a fost lipsită de eficiență, au remarcat observatorii. Rapoartele financiare pentru turul doi, deși nu sunt impuse în mod explicit prin lege, au fost depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC) cu două zile înainte de alegeri, iar raportul de audit al CEC nu a fost aprobat înainte de ziua alegerilor, afectând abilitatea alegătorilor de a face o alegere informată.
“Trebuie să fie adoptată o legislație care să prevadă un cadru clar de finanțare a campaniei financiare la orice etapă a procesului electoral,” a spus Igor Soltes, șeful delegației Parlamentului European. “ O preocupare continuă este lipsa transparenței în domeniul finanțării campaniei electorale, precum și posibilitățile de manipulare prin mass-media care rezultă din această situație.”
Ziua alegerilor a fost calmă, alegerile au fost bine gestionate pe teritoriul țării. În general, evaluarea procesului de votare, de numărare și totalizare a voturilor a fost pozitivă, procedurile de bază au fost respectate.
Legea nu conține prevederi cu privire la termenele urgente de investigare și soluționare a încălcărilor în perioada electorală, ceea ce a diminuat dreptul la un remediu eficient. Contrar cerințelor legale, CEC nu a examinat toate reclamațiile până în ziua alegerilor.
“Candidații au avut posibilități reale pentru a-și prezenta viziunile alegătorilor, în special în timpul dezbaterilor televizate, deși este regretabil că alegătorii s-au confruntat des cu o retorică dură, decât cu discuții serioase despre abordări ale politicilor de alternativă,” a spus Douglas Wake, șeful misiunii BIDDO de observare a alegerilor. “Alegătorii au participat activ în ziua alegerilor, după observările noastre alegerile în țară au decurs fără dificultăți. Totuși, este extrem de regretabil să auzim despre raportarea cazurilor când mulți cetățeni nu au putut să voteze la anumite secții de votare la care s-au terminat buletinele de vot.”
Pentru informații suplimentare, contactați:
Maria Kuchma, OSCE/BIDDO, + 373 60 405 540 sau +48 609 038 346, maria.kuchma@odihr.pl
Loic Poulain, AP OSCE, +373 60 302 872 sau +45 60 10 89 63, loic@oscepa.dk
Chemavon Chahbazian, APCE, +373 68 716 310, chemavon.chahbazian@coe.int
Ieva Valutyte, PE, +373 62 004 316 sau +32 470 884 159, ieva.valutyte@europarl.europa.eu