Directorul OSCE/BIDDO laudă instituirea zilei de 27 ianuarie ca Ziua comemorării victimelor Holocaustului în Republica Moldova
VARȘOVIA, 27 noiembrie 2015 ─ Michael Georg Link, director al Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (BIDDO), a salutat hotărârea de ieri a Parlamentului Republicii Moldova, în urma propunerii Guvernului, de a declara data de 27 ianuarie Ziua comemorării victimelor Holocaustului. „Apreciez decizia Republicii Moldova, care este un pas important ce demonstrează voința politică puternică de a realiza angajamentele față de OSCE privind promovarea comemorării Holocaustului și a educației în acest domeniu”, a spus Directorul Link. „Încurajăm societatea să privească această zi de comemorare ca o posibilitate de a reflecta asupra istoriei Holocaustului în Moldova și ca un punct de plecare pentru alte activități de comemorare a Holocaustului, de educație și de cercetare despre Holocaust”.
BIDDO și Misiunea OSCE în Moldova au conlucrat strâns cu autoritățile moldovenești în perioada premergătoare adoptării acestei hotărâri a Parlamentului. În 2014, BIDDO, Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și Biroul pentru Relații Interetnice ale Republicii Moldova au organizat o masa rotundă pentru a crește gradul de conștientizare în țară cu privire la Holocaust.
Republica Moldova se alătură celor 27 alte state participante la OSCE care au instituit Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului pe 27 ianuarie. Vă rugăm să vizitați pagina //www.osce.org/hmd2015 pentru mai multe detalii.