Modelul OSCE implică tineri de pe ambele maluri ale râului Nistru în rezolvarea conflictului
Pe 16-19 octombrie, Misiunea OSCE în Moldova a organizat cea de-a doua ediție a conferinței „Modelul OSCE” în Vadul-lui-Vodă, un orașel pe malul râului Nistru. „Modelul OSCE” are drept obiectiv implicarea tinerilor de pe ambele maluri în rezolvarea conflictului.
Conferința „Modelul OSCE” simulează activitatea Consiliului Permanent al OSCE în timpul unei situații de criză, participanții jucând rolurile statelor participante și instituțiilor OSCE pentru a rezolva criza.
„Modelul OSCE ține nu numai de soluționarea conflictului și de informarea despre OSCE, dar și de reunirea oamenilor”, a declarat Paula Redondo, purtătoarea de cuvânt a Misiunii OSCE în Moldova. „Sperăm că prin aceste proiecte reprezentanții generației tinere de pe ambele maluri se vor reuni pentru a crea un spațiu comun”.
Evenimentul a întrunit 34 de studenți motivați din Tiraspol, Comrat și Chișinău, interesați de relațiile internaționale și diplomație. În cadrul conferinței de trei zile, participanții au beneficiat de cursuri de formare în domeniul negocierilor, precum și prezentări ample privind structurile OSCE, procesul de luare a deciziilor și istoria organizației.