Misiunea OSCE în Moldova elimină pesticidele învechite din Transnistria
Astăzi, douăzeci de tone de pesticide învechite din epoca sovietică au fost transportate în siguranță din Transnistria pentru a fi nimicite în Germania. Acesta este primul din cele trei camioane care vor fi îndepărtate în faza finală a unui proiect multianual, cu suportul financiar și tehnic al Misiunii OSCE în Moldova.
„Aceste substanțe chimice periculoase nu numai că reprezintă o amenințare pentru mediu și sănătatea oamenilor, dar pun și o povară pe umerii autorităților locale responsabile pentru locurile de depozitare”, a declarat Claus Neukirch, șeful Misiunii OSCE în Moldova.
El a subliniat că proiectul ajută la protejarea mediului și a sănătății oamenilor, contribuind, de asemenea, la consolidarea încrederii, dialogului și cooperării între ambele maluri ale Nistrului. În anul 2022, de pe malul stâng al Nistrului vor fi transportate circa 60 de tone de materiale periculoase.
În urma unei solicitări din partea autorităților transnistrene, OSCE a elaborat proiectul pentru a facilita eliminarea a circa 500 de tone de pesticide învechite. În octombrie 2019, Misiunea OSCE în Moldova și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului din Republica Moldova au semnat un Memorandum de înțelegere pentru facilitarea tranzitului internațional în condiții de siguranță al pesticidelor învechite stocate în Transnistria. Peste 400 tone metrice de materiale periculoase au fost reambalate, îndepărtate și nimicite pe parcursul perioadei 2019-2022.
Potrivit estimărilor experților, câteva sute de tone de pesticide și alte substanțe chimice periculoase rămase din timpul sovietic încă nu au fost îndepărtate din regiune.