Combaterea riscurilor privind traficul de persoane pe fondul fluxului de refugiați în atenția vizitei efectuate în Moldova de către Președintele Adunării Parlamentare a OSCE și Reprezentantului Special al OSCE
CHIȘINĂU, 23 aprilie 2022 – Combaterea riscurilor privind traficul de persoane pe fondul crizei umanitare cauzate de atacul asupra Ucrainei a fost scopul centrul al vizitei de două zile în Moldova a Președintelui Adunării Parlamentare a OSCE, Margareta Cederfelt (Suedia) și a Reprezentantului Special și Coordonatorul OSCE pentru combaterea traficului de persoane Valiant Richey.
În timpul vizitei lor, Cederfelt și Richey s-au întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, și cu procurorul general interimar, Dumitru Robu. Discuțiile s-au axat pe evaluarea riscurilor traficului de persoane în țară, reieșind din fluxurile de persoane din Ucraina în căutare de refugiu și pe consolidarea răspunsului Republicii Moldova la aceste provocări, inclusiv în colaborare cu Misiunea OSCE în Moldova.
„Riscurile traficului de persoane în această criză umanitară sunt uriașe. Nici o țară nu se poate descurca singură. Trebuie să existe un efort cuprinzător, la nivelul OSCE, pentru a preveni escaladarea acestei crize într-o criză a traficului de persoane. Acest lucru necesită satisfacerea nevoilor imediate, acordarea accesului la îngrijirea copiilor, educație, locuri de muncă și investiții în structuri anti-trafic pentru a monitoriza sectoarele cu risc ridicat ale economiei”, a subliniat Richey.
La 21 aprilie, Cederfelt și Richey au vizitat punctul de trecere a frontierei Palanca și ofițerii de poliție la centrul de recepție din Tudora. În timpul acestei vizite, Cederfelt și-a exprimat recunoștința sinceră față de munca extraordinară depusă pentru a ajuta refugiații ucraineni.
„Polițiștii de frontieră moldoveni se îndreaptă în direcția corectă pentru a preveni și a combate traficul de persoane. Protejarea persoanelor vulnerabile care migrează este responsabilitatea tuturor statelor participante la OSCE”, a subliniat ea.
De asemenea, vizita a coincis și cu reuniunea de coordonare tehnică privind combaterea traficului de persoane și a problemelor de gen, organizată de Biroul Misiunii OSCE la Chișinău în aceeași zi. În timpul evenimentului, participanții au discutat despre cum criza umanitară actuală creează, de asemenea, riscuri sporite de violență bazată pe gen, în special trafic de persoane și abuz sexual.
În timpul vizitei de două zile, Cederfelt and Richey s-au mai întâlnit cu Diana Doros, șefa Departamentului Coordonare pentru drepturile omului și dialog social al Cancelariei de Stat, Dan Perciun, președintele Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie, Eduard Bulat, procuror general adjunct interimar și alții. În cadrul altor ședințe desfășurate la Ministerul Afacerilor Interne au mai participat directorul Centrului de Combatere a Traficului de Persoane Vasile Harea și șeful Direcției de Investigare a Criminalității Cibernetice Sergiu Roșca. Totodată, Cederfelt s-a întâlnit cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, precum și cu delegația Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a OSCE.