Seminarele online organizate de OSCE pun în discuție rolul avocaților, ONG-urilor și reprezentanților mass-media în păstrarea diversității în perioada COVID-19
Peste 60 de avocați, ONG-uri și reprezentanți ai mass-media de pe ambele maluri ale Nistrului au participat la trei seminare online privind nediscriminarea, relațiile interetnice și minoritățile naționale, desfășurate la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie 2020. Seminarele au fost organizate de Misiunea OSCE în Moldova și moderate de profesorul Frederick John Packer, directorul Centrului de Cercetare și Educație a Drepturilor Omului de la Universitatea din Ottawa.
În recomandările sale din martie adresate statelor participante la OSCE, Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale a menționat: „Pe măsură ce guvernele se grăbesc să introducă măsuri de urgență, este deopotrivă vital ca acestea să țină cont de nevoile tuturor celor din societate, inclusiv a persoanelor care aparțin minorităților naționale și ale altor comunități marginalizate”.
În conformitate cu aceste recomandări, seminarele organizate de Misiune au oferit reprezentanților societății civile îndrumări cu privire la modul în care pot sprijini minoritățile naționale să-și realizeze drepturile fundamentale ale omului, în special dreptul de a obține informații corecte, accesibile și oportune. Subliniind importanța păstrării libertății presei, profesorul Packer a oferit sfaturi practice cu privire la modul de raportare a situațiilor interetnice, fără a contribui în mod involuntar la escaladarea sau perpetuarea acestora. Seminarele cu avocații s-au concentrat în mod special pe modalitățile de asigurare a accesului la justiție și la informații publice/private în limbile minorităților, inclusiv în instanțe, în perioada COVID-19.
„De la începutul pandemiei, am fost preocupați de metodele pe care organizațiile de tineret le pot aplica pentru a promova armonia interetnică. În timpul seminarului am obținut informații specifice, care ne vor ajuta în activitățile noastre zilnice”, a declarat Nicolai Cheleș, Președintele Consiliul Național al Tineretului din Moldova.
În ultimii doi ani, Misiunea a colaborat cu instituțiile guvernamentale și neguvernamentale pentru a îmbunătăți cooperarea și capacitatea acestora de a proteja drepturile minorităților naționale din Republica Moldova – ceea ce este esențial pentru promovarea toleranței și incluziunii, factori importanți în procesul de reglementare transnistreană.