Misiunea OSCE instruiește avocații și societatea civilă cu privire la cele mai bune practici de asigurare a accesului minorităților naționale la informații
Misiunea OSCE în Moldova a desfășurat la Chișinău în perioada 11-29 noiembrie, trei seminare privind nediscriminarea și accesul la informație a persoanelor aparținând minorităților naționale. La seminare au participat peste 80 de jurişti și reprezentanți ai societății civile din trei regiuni diferite ale Moldovei, inclusiv Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia.
Participanții au fost familiarizați cu standardele juridice internaționale și naționale în domeniul drepturilor minorităților naționale. Avocații au revizuit jurisprudența existentă și au acumulat experiență practică în promovarea și asigurarea drepturilor minorităților de a avea acces la informații în domeniul muncii, justiției și sănătății.
De asemenea, participanții și-au îmbunătățit competențele de gestionare a reclamanților și asigurarea unor soluții eficiente pentru grupurile minorităților naționale cu privire la accesul la informații. Pe parcursul seminarului, organizat în cooperare cu Centrul de Instruire a Avocaților din cadrul Uniunii Avocaților din Moldova, au fost analizate practicile și deciziile principalelor instituții naționale în domeniul drepturilor omului, inclusiv ale Consiliului pentru egalitate.
Misiunea OSCE în Moldova susține eforturile Guvernului Republicii Moldova de implementare a Strategiei de consolidare a relațiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027. Strategia are ca scop promovarea unei societăți incluzive și tolerante în Moldova, care reprezintă o precondiție importantă pentru reglementarea finală a diferendului transnistrean. Documentul a fost elaborat prin concursul Misiunii și a Înaltului Comisar OSCE pentru Minorități Naționale.