Criminalitatea informatică și prevenirea abuzului asupra copiilor în spațiul online – în vizorul atelierelor susținute de OSCE în Moldova
Șaizeci și doi de procurori de raion și judecători din cadrul primelor instanțe și curților de apel și-au îmbunătățit deprinderile de investigare și urmărire a infracțiunilor informatice ce vizează copiii, în cadrul celor două ateliere susținute de OSCE, organizate în comun cu Institutul Național de Justiție între 4 și 7 iunie la Vadul-lui-Vodă, Republica Moldova.
Sesiunile de formare s-au axat pe profilul psihologic al copiilor victime a abuzului în spațiul online, dar șiimpactul acestuia asupra mărturiilor copilului. „Este foarte important ca procurorul și judecătorul care examinează cazul de abuz asupra copilului să recunoască factorii care ar putea periclita abilitatea copilului de a participa în ședință de judecată în calitate de martor,” a declarat psihologa Tatiana Buianina, care a condus atelierul.
Formatoarea a trecut în revistă tehnicile de intervievare a copiilor, pe care intervievatorul ar trebui să le urmărească ca să obțină mărturii credibile, protejând, în același timp, copilul de victimizarea secundară. „Tehnicile de intervievare prezentate pe parcursul sesiunii de formare ne-au permis să înțelegem mai bine complexitatea unor asemenea cazuri și impactul lor asupra dezvoltării copilului de scurtă și lungă durată”, a spus Ala Rotaru, judecătoarea în cadrul Curții de Apel Bălți.
O atenție deosebită a fost acordată familiarizării procurilor și judecătorilor cu cele mai bune practici naționale și internaționale de investigare și urmărire a abuzului asupra copilului în spațiul online și a pornografiei infantile, precum și colectarea și schimbul de date între specialiștii naționali și regionali din domeniul juridic. De asemenea, participanții au aflat cum să distingă tipurile de abuz și manipulare la care copiii sunt expuși în spațiul online.
„Informațiile suplimentare despre specificul comportamentului copilului în spațiul online sunt la mare solicitare în rândul practicienilor datorită numărului în creștere al cazurilor de abuz asupra copilului înregistrate în Republica Moldova”, a spus Boris Talpă, judecător și coordonator de instruire la INJ.
Atelierele respective fac parte din Programul Misiunii pentru Drepturile Omului, care contribuie la implementarea mandatului Misiunii OSCE în Moldova „să ofere consultanță și expertiză în ceea ce privește drepturile omului și cele ale minorităților [și] transformarea democratică”. Acestea contribuie mai departe la aplicarea în Republica Moldova a Planului de Acțiuni al OSCE din 2003de combatere a traficului de ființe umane. Protejarea copiilor de abuz și exploatare în spațiul online a fost inclusă pe agenda a Grupului de lucru pentru drepturile omului pentru anul 2019.