Negocierile privind reglementarea transnistreană transmit un semnal pozitiv, declară Reprezentantul Special al OSCE
VIENA, 6 iunie 2014 – Desfășurarea negocierilor privind reglementarea transnistreană transmite un semnal pozitiv, a declarat astăzi Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Ambasadorul Radojko Bogojević.
A doua rundă de negocieri în formatul 5+2 privind reglementarea transnistreană care s-a încheiat astăzi în Viena a fost inițial programată pentru 10-11 aprilie, dar a fost ulterior amânată. Negocierile în formatul 5+2 întrunesc reprezentanții părților, precum și a mediatorilor și observatorilor – Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, SUA și UE. Pentru prima dată în acest an, Ucraina a fost reprezentată în cadrul negocierilor de către Andrei Veselovski, un fost Vice-ministru de Externe care a mai deținut această poziție în perioada 2006-2008.
“Având în vedere situația politică și de securitate dificilă la moment în regiune, desfășurarea acestor negocieri cu o participare atât de diversă transmite un semnal pozitiv privind potențialul pentru reducerea tensiunilor în Europa de Est”, a declarat Bogojević. "Este încurajator faptul că părțile au demonstrat o abordare constructivă și dorința de a continua să lucreze întru soluționarea conflictului”.
“Am discutat despre pașii practici în continuarea acordurilor stabilite anterior, și sper că lucrările de dezasamblare a funicularului Rîbnița-Rezina încep în curând”, a declarat Bogojević, salutând în mod special contribuția Federației Ruse, care va coordona acest proces.
Funicularul industrial care traversează râul Nistru în orașele Rîbnița și Rezina nu a fost folosit pentru mai mult de un deceniu și prezintă o amenințare pentru oamenii care trăiesc în preajma acestuia. O decizie protocol privind dezasamblarea acestuia a fost semnată la Odesa, Ucraina, în luna mai 2013.
Bogojević a spus că discuțiile în formatul 5+2 s-au axat, între alte subiecte, pe moduri de rezolvare a problemelor stringente ce țin de asigurarea liberei circulații a persoanelor, bunurilor și serviciilor, situația fermierilor din raionul Dubăsari, intensificarea cooperării între structurile de forță, și situația privind şcolile cu predare în grafia latină din Transnistria administrate de autorităţile de la Chișinău.
Această rundă de negocieri s-a desfășurat în incinta Ministerului Afacerilor Externe al Austriei, fiind găzduită cordial de către Ministrul Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale al Austriei Sebastian Kurz.
Ambasadorul Bogojević a anunțat că următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 va avea loc la Viena pe 17-18 iulie.
Săptămâna viitoare, pe 10-11 iunie, reprezentanții părților, a mediatorilor și observatorilor, precum și participanții la grupurile de lucru ale experților, vor participa la Conferința privind măsurile de consolidare a încrederii în reglementarea transnistreană, în Freising, Germania. Conferința este organizată de către Misiunea OSCE în Moldova cu suportul Guvernului Germaniei, și se va axa pe măsuri concrete de consolidare a încrederii care pot ajuta grupurile de lucru să trateze mai bine problemele practice din viața de zi cu zi a oamenilor de pe ambele maluri ale râului Nistru.