Progres substanțial în negocierile pentru reglementarea transnistreană la Viena și angajament clar de a rezolva problemele care au rămas, constată Reprezentantul Special al OSCE
VIENA, 28 noiembrie 2017 - În cadrul unei reuniuni de negocieri în formatul „5+2” pentru reglementarea transnistreană, desfășurate la Viena, reprezentanții politici din partea Chișinăului și Tiraspolului au confirmat progresele înregistrate pe câteva chestiuni din cele opt priorități identificate anterior de către părți, și și-au asumat angajamentul de a finaliza rezolvarea problemelor care au rămas la începutul anului viitor.
„Părțile, împreună cu partenerii internaționali, au consolidat acordurile privind mai multe chestiuni sociale și economice, semnate în ultimele zile. Există o înțelegere clară între participanți că problemele rămase vor fi abordate și implementate rapid, în beneficiul populației de pe ambele maluri ale râului și din regiune în ansamblu”, a apreciat Ambasadorul Wolf Dietrich Heim, Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană. „În special, partenerii internaționali au salutat angajamentul părților de a soluționa până în luna februarie 2018 restul detaliilor ce țin de participarea automobilelor transnistrene în traficul internațional”.
În rezultatul negocierilor, numite și „Conferinţa Permanentă pentru probleme politice în cadrul procesului de negociere pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2”, părțile au semnat un protocol care a conturat recentele acorduri semnificative încheiate pe teren, și face referință la pașii următori în procesul de negocieri. „Protocolul de la Viena” este disponibil în limba rusă (www.osce.org/ru/chairmanship/359201) și în limba engleză (www.osce.org/chairmanship/359196).
„Anul acesta a scos în evidență importanța și interdependența celor trei nivele de negocieri pentru reglementarea transnistreană, pe măsură ce acestea se bazează unul pe celălalt, precum expertiza tehnică a grupurilor de lucru, dialogul politic direct la nivelul factorilor de decizie, și eforturile comune ale mediatorilor și observatorilor în formatul „5+2”. Desfășurarea reuniunii în formatul „5+2” din acest an pe baza unor rezultate clare și a unui accent pe chestiuni de fond a fost factorul critic care a asigurat succesul acesteia”, a concluzionat Heim.
Ambasadorul Michael Scanlan, Șeful Misiunii OSCE în Moldova, a declarat: „Reuniunea de succes în formatul „5+2” desfășurată astăzi este produsul unui an de muncă dedicată depusă de grupurile de lucru și de principalii negociatori, susținută de Misiune. Dinamica bazată pe rezultate este o urmare clară a implicării personale a liderilor ambelor părți pe parcursul ultimelor două luni, evidențiată de întâlnirea acestora pe podul Gura Bîcului-Bîcioc pentru a marca deschiderea podului după 25 de ani. Ambii lideri au comunicat presei angajamentul lor de a asigura ca progresul în procesul de reglementare să fie continuat”.
Negocierile în formatul „5+2” includ reprezentanți ai părților, mediatorilor și observatorilor – Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, Statele Unite și Uniunea Europeană.