Misiunea OSCE în Moldova instruiește studenții de la facultățile de drept pentru a spori nivelul de informare despre asistența juridică gratuită
La 26 și 27 iunie 2017, Misiunea OSCE în Moldova a organizat un curs de instruire cu scopul de a spori nivelul de informare cu privire la asistența juridică gratuită pentru 21 de studenți la drept din Bălți, Cahul și Chișinău. Ca urmare a evenimentului, care a avut loc la Vadul-lui-Vodă, participanții vor purcede la organizarea unei serii de evenimente publice în zonele rurale care vor aborda cele mai răspândite probleme juridice cu care se confruntă membrii vulnerabili ai comunității.
În timpul cursului, studenții au însușit deprinderile necesare pentru a fortifica conștientizarea oamenilor cu privire la modul în care statul are o datorie pozitivă de a le proteja drepturile prin aplicarea legislației și în practică. De asemenea, participanții au învățat cum să structureze prelegerile lor publice, astfel încât publicul larg să poată obține o înțelegere mai clară despre sistemul național de asistență juridică și să-l folosească mai des pentru a găsi soluții la problemele lor cotidiene.
"Am apreciat cu adevărat oportunitatea să mă implic în discuții pline de viață, însă constructive, despre cele mai bune modalități de sensibilizare a publicului cu privire la sistemul de asistență juridică gratuită în Republica Moldova", a spus Nicolae Poponet, unul dintre studenții care a participat la eveniment. "Această experiență a accentuat faptul că acordarea asistenței juridice înseamnă și implicarea la nivelul comunităților locale, și mi-a ajutat să-mi dezvolt abilitățile de comunicare în acest scop".
Acest eveniment a avut loc în cadrul proiectului Misiunii de asigurare a asistenței juridice garantate de stat în Republica Moldova, care are drept scop îmbunătățirea accesului persoanelor vulnerabile la justiție.